vineri, 8 aprilie 2011

Nu exista alt timp inafara de ACUM




Tot ceea ce există este ACUM! Acest moment este singurul care este adevărat, care există. Prezentul se întâmplă chiar ACUM, sub privirea ta.
Trecutul reprezinta multitudinea de trăiri sufletești care ACUM nu există. Doar tu le aduci în propria ta experiență, prin gândurile tale. De aici apare și: „nimic nu se schimbă, totul se întâmplă iarăși”. Pot fi gânduri, respectiv amintiri, foarte frumoase de care te-ai atașat atat de mult încât ai ajuns să-ți fie teama să renunți la ele. Privește-le doar ca ceea ce sunt și anume amintiri. Continuând să te atașezi de niște iluzii, umbre ale trecutului ajungi în situația in care viața trece pe langă tine fără sa ai timp sa o vezi, să o trăiești. Continui astfel să traiești in visul „amintirilor frumoase” și astfel ajungi să nu mai traiești nimic, doar să te amăgești. De asemenea dacă te lași umbrit de grijile trecutului, care au fost cândva dar ACUM nu mai există, efectul este același și anume uiți să te bucuri de ceea ce ai ACUM. Fustrările tale personale, grijile, stresul și mai ales învinuirea, fie că o arunci asupra-ți sau asupra altora, pentru ceea ce ți s-a întâmplat ție la un anumit moment în trecut te fac să traiești cu o umbră de regret asupra ființei tale și să visezi la „ce ar fi fost dacă se întâmpla altfel?”. Conștientizează faptul că acest „ce ar fi fost dacă” este doar imaginația ta. Ceea ce a fost nu mai există. Continuând să faci astfel, de asemenea, uiți că ACUM, chiar în acest moment, ai puterea de a-ți face viața asa cum dorești, de a ți-o cladi și modela dupa placul tău.
Viitorul este prezent doar în imaginația noastră. Ne pierdem deseori în gânduri frumoase legate de viitor și iarăși uităm să ne trăim prezentul. Nu mai vedem ceea ce avem acum și ajungem să uităm că ACUM este cel mai frumos moment din viața noastră, deoarece ceea ce este acum nu va mai fi niciodată. Haideți să ne bucurăm de prezent și să nu mai trăim în alt timp imaginar!
Referitor la viitor: întreaga noastră societate este concepută în așa fel încât să ne facă temători față de „ceea ce o să fie”. Ne induce într-o stare de permanență grijă față de viitorul nostru indiferent de planul pe care-l privim (sentimental, financiar, siguranța zilei de mâine, etc... ). Noi ne facem viitorul, dar pentru aceasta trebuie să ne trăim prezentul. În caz contrar timpul va trece foarte repede pe lângă noi accelerându-se spre viitorul pe care-l visăm. Dar cum niciodată nu suntem multumiți de ceea ce avem, niciodată nu „îl vom ajunge din urmă”. Astfel continuăm la nesfârșit să ne proiectăm mintal într-un viitor imaginar sau să rămânem prinși în capcana trecutului.
Bucurați-vă de ceea ce aveți ACUM. Clipa aceasta nu va mai fi niciodată. Doar ACUM este!



2 comentarii:

  1. Daca pierzi o fiinta draga, de ce sa renunti la amintirea sa ? Nu pot intelege acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum este momentul in care se intampla tot ceea ce a fost si ceea ce va fi. Traim concomitet in fiecare clipa a vietii noastre. O amintire te transpune doar in momentul respectiv pe care tu il alegi.

    RăspundețiȘtergere